Atelier Țăndărică: casă –> comunitate –> oraș

This slideshow requires JavaScript.

casă –> comunitate –> oraș

fdsd

atelier Țăndărică

Pentru expoziția Superbia din Cluj am realizat 230 de case mici din ghips care marcau, printr-o instalație artistică, un traseu din oraș spre marginea lui, spre periferii. La finalul expoziției o parte din căsuțe au fost luate/împroprietărite de vizitatori. Cele care au rămas, vor face obiectul unor mici ateliere de creație pentru copii în cadrul cărora iși vor găsi stăpânii.

Intenția este de a-i apropia pe copii de noțiunea de spațiu comun (public) care nu există în noile periferii dar nici în constiința/cultura noastră (lucru dovedit în noile dezvoltări din periferie) și de a găsi un răspuns la întrebarea: cum putem ajunge oare la un exercițiu (joc) care să-i implice pe copii în realizarea unui bun comun – spațiul public – pornind de la niște bunuri private – casele? Pornim, deci, din interior spre exterior. De la case (de ghips, în acest caz) la  spațiul comun(ității) dintre case la oraș care e suma primelor doua: casă –> comunitate –> oraș. Orașul nu poate trăi fără aceste spații comune care înglobează toate nevoile locuitorilor de a se plimba, juca, sta la umbra unui copac, a face sport, a sta pe o terasă seara cu prietenii, a se plimba cu bicicleta, a participa la evenimente culturale în aer liber și altele. Este spațiul care-l recunoaștem a priorii ca fiind al nostru, dar și al meu și al tău – intr-o relație mai intimă dar diferită de intimitatea din cadrul casei personale.

Cu sprijinul și experiența educatoarelor din cadrul Grădinițelor Țăndărică am pornit la treabă. Atelierele sunt structurate pe baza a doua povestiri realizate de educatoare: Orașul pierdut și Orașul din peșteră, care reușesc sa atragă întreaga atenție a copiilor.

fdsd

Orașul pierdut

Ziua 1 – Grădinița Țăndărică – Manaștur, Campului, 39, 10 iunie 2011

Ziua 2 – Grădinița Țăndărică – Gheorgheni, Brâncuși, 36, 15 iunie 2011

După descifrarea unui rebus, copiii descoperă primul indiciu, cuvântul ”grădină”. Acolo urmează să găsească al doilea indiciu care-i va duce spre orașul pierdut. Insă pe drum apar noi probe care-i pun la încercare: găsirea cheii de acces în oraș și a bănuților care-i vor ajuta mai tarziu să reclădească orașul. Probele le trec cu bine și în final descoperă și rezolvă ultimul indiciu din grădină. Acum au ajuns la orașul pierdut. Căsuțele sunt salvate. Fiecare se întoarce la clasă cu casa lui albă de ghips. Urmează sa le personalizeze după propriul lor gust așa că trec la trabă. La finalul decorării lor începe vănzoleala improprietăririi. Cu bănuții găsiți mai devreme cumpără fiecare cate o parcelă potrivită pentru căsuța lor. Începe reclădirea orașului nou. Pe lângă casele lor mai sunt câteva clădiri publice (școala, spitalul, magazinul cu restaurant, birourile). Oare cum putem realiza orașul cat mai bine? Prima încercare: toate clădirile publice și casele sunt puse una lângă alta. Dezastru! Nu se mai poate ajunge dintr-un capăt în altul al orașului… E totuși nevoie de străzi, nu? Pe lângă asta mai au nevoie de parcuri și piațete unde să iasă să-și petreacă timpul liber. Totul se reorganizează. Parcelele se retrag lăsând loc spațiilor comune (publice) și sunt realiniate pentru a genera străzile care conectează orășelul. În final, rezultă un nucleu central cu două parcuri, doua piațete și clădiri publice în jurul cărora se locuiește pe patru străduțe (Bulevardul Verde – leaga cele doua parcuri; strada Mica – cea mai scurtă din oraș; strada Culorilor). O casă se izolează mai departe de restul comunitătii, lângă un lac. O parcare pentru mașini este organizată în partea opusă. Orașul pierdut a fost reclădit si primește un nume: Belvenezia la primul atelier si Orașul Culorilor la al doilea atelier.

fdsd

Orașul din peșteră

Ziua 3 – Grădinița Țăndărică – Centru, Republicii, 30, 17 iunie 2011

Atelierul începe cu povestea unui personaj misterios care atrage copiii prin sunetul unui fluier magic la care cântă. Aceștia, fermecați de sunetul muzicii, îl urmează și astfel ajung în orașul ascuns în peșteră. Este un oraș doar pentru copii. Începe căutarea urmelor lăsate de acest personaj misterios, pe care doar copii le pot vedea. Pe parcursul căutării indiciilor găsesc diverse ustensile de pictat care le vor folosi ulterior la restaurarea orașului din peșteră. Fără prea mari eforturi copii găsesc orașul. Începe astfel restaurarea lui. După ce căsuțele își recapătă identitatea încep demersurile realizării orașului. Se începe cu străzile apoi urmează clădirile comune (publice) care nici măcar aici nu pot lipsi (școala, grădinița, primăria condusă de copii, magazinul de dulciuri și spitalul unde se fac bine dacă pățesc ceva) alături de piața centrală si cele doua parcuri. Căsuțele, fiecare cu parcela lor, se conturează în jurul spațiilor comune aliniate la străzi – cea mai importantă stradă trece prin centrul orașului și se numește strada dulciurilor. Destinația precisă aici e magazinul de dulciuri. Orașul reclădit îl numesc Orașul Dulciurilor, bineînțeles.

fdsd

Încheiere

Aceste ateliere în cadrul grădiniței Țăndărică au fost un mic laborator de reproducere a unui demers urbanistic utilizat în dezvoltările noilor zone de locuire adiacente unui oraș. Noi comunități, ansambluri de locuire, cartiere. Specific acestor dezvoltări este ordinea în care se realizează. Infrastructura este prima etapă apoi spațiile publice alături de clădirile care adăpostesc dotările publice. La sfârșit se realizează clădirile de locuire. Acest demers simplu si eficient duce la un nivel ridicat de confort urban prin răspunsul care e dat nevoilor celor care urmează să-l locuiască. Este, bineînțeles, un demers de care nu s-a ținut cont până acum. E un drept al celor care locuiesc în aceste noi dezvoltări care nu le-a fost acordat și pe care ei nu au știut să-l ceară. Lipsa acestei educații urbane a fost imboldul principal în a realiza aceste ateliere. Caracterul lor a fost unul experimental pentru a pune baza unui posibil proiect mai amplu de educare urbană prin astfel de evenimente.

Va urma!

Advertisements
Comments
3 Responses to “Atelier Țăndărică: casă –> comunitate –> oraș”
Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] prin Superbia si Atelier Mass Pasii proiectului ii gasiti aici, precum si poze de la ateliere: https://superbiasuburbia.wordpress.com/2011/06/22/atelier-tandarica-casa-%E2%80%93-comunitate-%E2%80%… Proiectul cultural continua. […]

  2. […] prin Superbia si Atelier Mass Pasii proiectului ii gasiti aici, precum si poze de la ateliere: https://superbiasuburbia.wordpress.com/2011/06/22/atelier-tandarica-casa-%E2%80%93-comunitate-%E2%80%… Proiectul cultural continua. Urmariti-ne! LikeBe the first to like this […]

  3. […] prin Superbia si Atelier Mass Pasii proiectului ii gasiti aici, precum si poze de la ateliere: https://superbiasuburbia.wordpress.com/2011/06/22/atelier-tandarica-casa-%E2%80%93-comunitate-%E2%80%… Proiectul cultural continua. Urmariti-ne!   Lasă un comentariu LikeBe the first to […]



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: